Mă simțeam vinovată că nu pot fi mereu fericită

În primele luni după naștere, plângeam pe ascuns în baie.

Nu era din lipsă de dragoste, ci din oboseală, din vină, din presiunea de a fi „o mamă bună”.

Toți îmi spuneau cât e de minunat să ai un copil. Și e. Dar nimeni nu mi-a spus cât de greu e să-ți pierzi identitatea, somnul și liniștea deodată.

Mă uitam la el cum doarme și simțeam iubire, dar și un gol în mine. Mă întrebam dacă e normal.

Mi-am dat seama că nu sunt singura abia când am citit o altă mamă care a scris: „Nu ești o mamă rea dacă uneori simți că nu mai poți.”

Așa a început vindecarea mea – cu o propoziție, scrisă de o femeie pe care n-am cunoscut-o niciodată.

Dacă ai ajuns până aici, și tu meriți o îmbrățișare. O trimit acum, prin aceste cuvinte.

💛 Ai simțit și tu așa? Lasă-mi un gând de încurajare. Poate azi îl citește o altă mamă care plânge în tăcere.